Nu. Nu mă cunosc. Nimeni nu se cunoaște. Nimeni nu cunoaște pe nimeni. Ni se pare că știm câte ceva... uneori chiar avem impresia că avem lucruri în comun. Dar nu, nu e așa. Ne mințim singuri. Ne place să credem că putem să găsim un „suflet pereche”, dar atâta timp cât ne e imposibil să răspundem la toate întrebările lumii, e improbabil să găsim o pereche la ceva, orice, nu neapărat perechea noastră. Că învățăm să conviețuim e una, dar nu ajungem să ne cunoaștem niciodată.
Atâta timp cât viața noastră are o limită, nu există vreo cale prin care să cuprindem întreaga lume în existența noastră de scurtă durată. Prea scurtă uneori. Fiecare persoană e precum un obiect de studiu, și cum niciun obiect de studiu nu poate fi complet cunoscut, așa nicio persoană nu poate fi pe deplin înțeleasă.
Te amăgești singur dacă o iei pe drumul cunoașterii. Îți pierzi timpul încercând să cauți sensul vieții. Crede-mă pe cuvânt când îți zic că nu o să-l găsești. Nimeni nu o face, pentru că nu există.
 |
Know yourself de Roman Rabyk
|
Acum nu zic că nu e bine să-ți petreci puțin timp în compania propriei persoane și să afli ce îți place să faci, ce detești, în ce perioadă a zilei te simți cel mai confortabil. Până la urmă, suntem ființe unice și e bine să ne învățăm obiceiurile. Dar gândirea se schimbă constant. Percepția asupra vieții diferă de la o zi la alta. Ne putem trezi într-o dimineață și să ne dăm seama că mentalitatea pe care o aveam cu o seară înainte s-a dat complet peste cap, astfel începând sa credem în noi concepte.
Îmi plăcea să zic: „bineînțeles că știu, doar te cunosc”. Iar acum îmi dau seama cât de greșit e, pentru că nu cunosc de fapt pe nimeni, nici măcar pe mine. Doar eu știu de câte ori mi-am schimbat gândirea în ultimul an. Și, dacă nu ajung să-mi cunosc gândurile, atunci ce știu?
Îti spun eu. Nimic! Și, pentru moment, prefer să trăiesc în neștiință.
Comments
Post a Comment